zornăituri, s.n. Faptul de a zornăi; zgomotul caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet. – V. zornăi.
s. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zornăială, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură. (~ de lanțuri.)
s. n., pl. zornăíturi
n. 1) v. A ZORNĂI. 2) Zgomot produs de obiectele de metal sau de sticlă la lovire, cădere sau rostogolire; zăngănit; zuruit; zdrăngănit. /v. a zornăi
s. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zornăială, zornăit, zuruială, zuruit, zuruitură. (~ de lanțuri.)
s. f., g.-d. art. zornătúrii; pl. zornăitúri