svîc
interj. –
Exprimă ideea de
start sau de zvîcnet. – Var.
zvîc și der.
Creație expresivă, cf.
sfîr, sgîț, smîc. – Der.
svîcni, vb. (a
bate, a
palpita; a
vibra; a se
lansa, a se avînta), cu suf.
expresiv -
ni, cf.
smîcni (după Cihac, II, 383, din sl.
zvĕknąti „a
suna”);
svîcneală (var.
svîcnitură), s.f. (zvîcnet,
lovitură);
svocoti, vb. (a zvîcni, a
palpita);
svoacă, s.f. (Trans.,
vărguță,
vergea);
(s)vîrcoli (var. Trans., (s)virgoli), vb. refl. (a se
agita, a se
zbate, a se
zbuciuma; a se
întoarce de pe o
parte pe alta, a se
încolăci o
reptilă), de la o var. *
svîrc, care nu se mai
folosește (cf.
sgîț- ›
sgîlț-,
fîț- ›
fîrț-,
hîc- ›
hîrc- etc.), cu suf.
expresiv -
li (după Cihac, II, 557, din sl.
kolo „
roată”; după Weigand,
Jb, XIX, 142 și
Candrea, din bg.
vărkolest „
rotund”, bg.
vărgaljam „a
înfășura” din mag.
vergelni, după Drăganu,
Dacor., VI, 303; după Tiktin, din sl.
zvrĕti, svrkniti „a se zvîrcoli”;
dar, pe
lîngă dificultățile fonetice,
ideea de „a se
întoarce” sau de „
rotunjime” este
secundară în cuvîntul
rom.);
svîrcoleală (var.
svîrcolitură), s.f. (
agitație, frămîntare).