împúnge (împúng, împúns),
vb. –
1. A înțepa. –
2. A
lovi cu
coarnele. –
3. A îmboldi, a stimula, a ațîța. – Var. (
rară)
punge. Mr.
pung, pundziri. Lat.
pungĕre (Pușcariu 795; Candrea-Dens., 1470; REW 6850;
DAR), cf. it.
pungere, prov.
ponher, fr.
poindre, sp.,
port.
pungir. – Der.
impungătură (var.
împunsătură, împunsură, punsură, împunsoare), s.f. (înțepătură, junghi);
împungător, adj. (care
împunge);
(îm)pungaci, adj. (care
lovește cu
coarnele);
împungăli, vb. (a
coase prost), cu suf. expresiv
-li;
împungăleală, s.f. (cusătură
prost făcută);
străpunge, vb. (a
trece dintr-o
parte într-alta, a
pătrunde), cu pref.
stră-, a
cărui comp.
poate fi și romanică, cf. trent.
straponzer, friul.
straponzi;
străpungător, adj. (pătrunzător, cu vîrful
ascuțit).