încheiá (închéi, încheiát),
vb. –
1. A
îmbina, a
uni, a asambla. –
2. A
împreuna, a articula. –
3. A
închide, a sfîrși, a termina. –
4. A stabili un
acord, a definitiva, a semna un tratat. –
5. A
redacta, a
alcătui un
act oficial. –
6. A
prinde în
nasturi un
obiect de îmbrăcăminte. –
7. A pune
capăt. –
8. (Refl.) A se limita, a se rezuma la ... – Mr.
ncl’iare. De la
cheie (Tiktin; Candrea-Dens., 327; Scriban), sau
direct dintr-un lat. *
inclaviare (
Pascu,
Beiträge, 15). Der. din lat.
inclāvāre, de la
clāvus (Pușcariu 815; REW 2392;
DAR) este mai
puțin probabilă, și însuși Pușcariu,
Dacor., IV, 708-10,
admite o încrucișare cu
cheie. Cf.
cheotoare. Der.
încheiere, s.f. (final, sfîrșit);
încheiat, adj. (terminat; determinat, precis;
prins în
nasturi);
încheietor, s.m. (montor);
încheietor, s.n. (
croșetă pentru încheiat
nasturii);
încheietoare, s.f. (crestătură, fantă; articulație; butonieră;
plantă, Sideritis
montana);
încheietură, s.f. (articulație;
loc unde se împreunează
două bîrne; înv.,
articol; înv., concluzie), pe care
DAR îl derivă de la un lat. pop.
*clautūra, care nu pare necesar;
descheia, vb. (a
desface nasturii);
încheibăra (var.
încherbăra, încherbăla, închelbăra, închiolba, încherba, închelba), vb. (a asambla, a
îmbina), pare a fi nu der. de la
încheia cu un suf. expresiv neclar, cf.
încăibăra, înhărbăla (după Pușcariu,
Dacor., IV, 712-20 și
DAR, de la un lat. *
incalvarĭāre, de la
calvaria „
hîrcă”, soluție ce nu pare convingătoare; după Tiktin și Scriban, în legătură cu
încăibăra).