îndemná (îndémn, îndemnát),
vb. –
1. (Înv.) A
invita, a pofti. –
2. (Înv.) A
obliga, a pricinui. –
3. A
împinge, a da un impuls. –
4. A stîrni, a incita, a
mișca. –
5. A exorta, a înflăcăra. –
6. (Refl.) A se hotărî. –
7. (Refl.) A se mulțumi, a se
simți bine. – Mr.
îndemn. Origine incertă. Se consideră în
general (Pușcariu 830; REW 4371; Tiktin;
DAR;
Iordan,
Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui lat.
inde-mināre, cf.
mîna „a
conduce” sau fr.
emmener. Această explicație, ce s-
ar putea admite din
punct de
vedere semantic, este dificilă din acela al fonetismului, întrucit nu se
poate accepta pierderea lui
i, care s-
ar afla în poziție forte în
prezent eu *
indemîn, cf. paralelismul cu
îndemîna (Lambrior 375
crede că
îndemna este doar var. a lui
îndemîna, ceea ce nu pare a fi mai probabil).
Dacă primele
două sensuri, care astăzi
apar înv., sînt originare este posibil să fie
vorba despre lat.
dignāri „a
binevoi”, sau „a
face vrednic, a
face apt”, de unde
apoi „a pune în situația de a
face” ceea ce
indică vb. următor (cf. Coresi,
îndemnă Hristos ucenicii să între). Rezultatul fonetic este normal, cf.
signum ›
semn;
în- trebuie să fie pref. factitiv adăugat tîrziu. Der.
îndemn, s.n. (invitație, incitare; exortare;
stimul), postverbal;
îndemnătură, s.f. (înv.,
stimul);
îndemnător, adj. (
animat, stimulant).