înfărmá (-m, -át),
vb. –
1. (Înv.,
rar) A
îmbrăca, a împodobi. –
2. A
apuca, a
prinde. Origine incertă. Pare der. din lat.
formāre, cf.
făr(î)ma. Sensul originar
ar fi, în acest
caz, „a înfășura”, cf. sp.
componer „a
forma” și „a împodobi, a înfrumuseța”; însă cel de al doilea sens este mai
puțin clar. După Capidan,
Dacor., III, 758; Drăganu,
Dacor., VII, 134; Giuglea,
Dacor., X, 58; și
DAR, din lat.
in-firmāre „a întări”, cu evoluție semantică la „a
apuca strîns, a înhăța”, care pare mai
puțin probabil. Cuvînt
rar, se folosește numai în
Banat.
Dacă ipoteza noastră este
corectă, este dublet al lui
înforma, vb. (în Timoc, a
îmbrăca, a împodobi); de la
înforma, vb. (a
forma, a constitui, a
compune), cuvînt
vechi, din
sec. XVIII, din lat.
informare, cu der. înv.
informăluire, s.f. (informare); și
informa, vb., din fr.
informer.