îngăduí (îngắdui, îngăduít),
vb. –
1. A
permite, a
lăsa. –
2. A
admite, a
accepta, a se învoi. –
3. A
îndura, a suporta. –
4. A
slăbi, a diminua, a
domoli. –
5. A
ierta, a
absolvi, a
scuti de (o pedeapsă). –
6. A
aștepta, a avea
răbdare. –
7. (Refl.) A se
înțelege, a se avea
bine. Mag.
engedni (Cihac, II, 50; Tiktin;
DAR; Gáldi,
Dict., 93), cf. bg. din Trans.
enieduva (Miklosich,
Bulg., 121). – Der.
îngăduială (var.
îngăduință), s.f. (permisiune,
voie; concesie; toleranță; cedare;
răbdare; păsuire,
răgaz);
îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător);
neîngăduitor, adj. (intolerant);
neîngăduință, s.f. (intoleranță).