întîmpiná (întấmpin, întâmpinát),
vb. –
1. A i se
ivi cuiva un obstacol sau un
dușman. –
2. A preveni, a prevedea. –
3. A replica, a
răspunde. –
4. A
ieși cuiva
înainte pentru a-l
primi. –
5. A
afla, a
găsi. –
6. (Refl.) A se întîlni, a da pe
față. – Var. înv.
tîmpina, (în)tîmpina. De la
tîmpi „a
toci”, cu suf.
-ina, ca
clăti ›
clătina,
smuci ›
smăcina,
roși ›
rușina etc. Pentru semantism, cf.
ostîmpi „a da la o
parte” sau sb.
stupiti „a
toci” › „a
opri”. Celelalte der. propuse
par mai
puțin probabile: din gr. ὑπαντάω „a întîlni” (Cihac, II, 666); de la un lat. *
tempināre (Byhan 32), din lat. *
in-tropāre, cu înlocuirea suf.
ināre (Crețu 339). Mai acceptată în
general, der. de la
tîmpină (Candrea,
Éléments, 26;
JB, V, 337; Pușcariu,
Dacor., II, 762;
DAR; Scriban) nu este satisfăcătoare, deoarece sensul etimologic („a
primi cu
muzică de tobițe”) nu pare firesc, nepotrivindu-se cu condițiile istorice
ale rom., și nu
apare cu nici un sens înv. sau actual al cuvîntului, în
ciuda afirmației
contrare din
DAR. etimonul sl.
tǫpanŭ (Rosetti, III, 56), nu e probabil. Der.
îmtîmpinare, s.f. (întîlnire,
primire; prevenire; obiecție, observație;
epilepsie);
întîmpinat, s.n. (
boală nedefinită a
oamenilor și
vitelor);
întîmpinătură (var.
întunchinătură), s.f. (reumatism poliarticulat acut), numit astfel datorită caracterului său brusc, cf.
întînitură;
tîmpiș, adv. (înv., de
ajutor), der. neclară, folosit
rar în
sec. XVII;
preîntîmpina, vb. (a preveni, a anunța), der. modern, format pe
baza fr.
prévenir.