șezătór, șezătoáre,
adj., s.m. și f.
1. (adj.; înv.) (persoană) care șade, care este așezată (pe ceva).
2. (s.f.; reg.) scândură fixată între tălpile războiului, pe care șade țesătoarea
când țese.
3. (s.f.; reg.) așternutul de sub șa.
4. (s.f.; reg.; în forma:
șazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiază,
când sunt la pășune.
5. (adj.; înv.) stabilit, domiciliat, într-un loc; viețuitor, trăitor într-un loc.
6. (adj.; înv.) sedentar.
7. (adj.; reg.; în sintagmă)
piatră șezătoare = piatra fixă din sistemul celor două roți ale morii.
8. (s.f.; pop.) adunare restrânsă organizată de țărani în serile de iarnă, pentru a lucra și a petrece, spunând povești și glume; furcărie,
habă, habără, clacă.
9. (s.f. ; pop.) reuniune, întrunire; cenaclu, serată.