șleau2
,
șleauri, s.m.
1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.)
a da pe șleau = a aduce pe
calea cea bună.
2. (reg.; în forma:
șleah) șosea.
3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.)
a merge pe șleau = a reuși; a avea spor;
a merge șleau = a se desfășura în mod curgător.
4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc.
5. (reg.)
curs al unei ape.
6. (pop. și fam.; în loc adv.)
pe șleau = de-a dreptul
fără înconjur.
7. (reg.) loc de trecere prin
gard sau peste
gard.
8. (reg.) loc deschis, expus vântului;
spulberiș.
9. (reg.; în forma:
șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.