RUPT2, -Ă
,
rupți, -te, adj., s.f.
I. Adj.
1. ~ , găurit (prin întrebuințare). ♦ Cu carnea trupului sfâșiată; rănit. ♦ Fig. (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep.
de, arătând cauza) Zdrobit, copleșit, sleit.
2. Lipsit de continuitate, ~
Lanț rupt. ♦
Expr. (Reg.)
Rupt-ales = precizat, accentuat.
Iar eu vă zic rupt-ales Că așa fără nici o rânduială Nu putem nici până dimineață Rămânea. ~
3. ~; smuls, v.
cules.
Floare ruptă. ♦
Expr. Bucățică ruptă = v.
bucățică.
4. ~ , îndepărtat; care a pierdut legătura cu....