CĂCÁ,
cac, vb. I. Intranz. (câteodată și tranz.) și refl. A defeca (
2). (meglenorom., macedorom.
cac, istrorom.
cąc; < lat.
cacāre (Pușcariu); cf. it.
cacare, prov., sp.,
port., cat.
cagar, fr.
chier; din
rom.
sunt deriv. bg.
(po)kakam (=
căca) și ngr.
kakarándza (= excrement))