cínge (-ng, -ns),
vb.
1. A
încinge, a înfășura.
2. A
înconjura, a străjui. – Var.
încinge. Mr.
țingu, țimșu, țimtu, megl.
(a)nțing. < Lat.
cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352;
REW 1924;
DAR); cf. it.
(in)cingere, prov.
(en)cenher, fr.
(en)ceindre, sp.
ceñir, cat.
cenyir, port.
cingir; cf. și
chingă. În
rom. este
cuvânt înv., astăzi înlocuit de var., care în
general se explică pornindu-se de la lat.
incĩngĕre, cf.
port.
incingir,
dar care
ar putea fi și
compunere internă a
rom. Uneori se
confundă cu
încinge „a înfierbânta”. – Der.
cingătoare (var.
încingătoare), s.f. (fâșie,
brâu, legătură;
talie,
mijloc,
trup;
grup de
trei stele din constelația Orion);
încingător, s.n. (
brâu);
încinsătură, s.f. (înv.,
brâu,
centură);
descinge (cf. mr.
diștingu), vb. (a dezlega, a
desface), care trebuie să fie
compunere a
rom. – [
1932]