abáte
(abătút, abătút), vb. –
1. A
doborî la pămînt, a
dărîma, a da
jos. –
2. A devia, a îndepărta. –
3. A
schimba drumul. –
4. (Refl.) A se
opri. –
5. A se
grăbi, a
face tot ce este cu putință. –
6. A
trece cuiva ceva prin
minte, a i se
năzări (cu pron. în
dat.). – Mr.
abat, istr.
abotu < Lat.
abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care
apare doar în
Legea Salică), sau mai
curînd formație internă a
rom., plecînd de la
a bate (Pușcariu 2; REW 11).
DAR explică sensul 1 ca galicism și pe celelalte ca
împrumut din sl.
biti „a
bate” și „a
ciocăni”. Ambele opinii
par discutabile,
căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile
rom. care, pe de altă
parte, s-
ar putea explica
foarte bine plecîndu-se de la
cuvintele romanice (cf. Gamillscheg,
abat). – Der.
abătător, adj. (muncitor);
abatere, s.f. (deviere, anomalie);
abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din
rom. provine sb.
abati „a devia”.