agîmbá (-béz, -át),
vb. – A urmări, a
merge pe
urmele cuiva. Origine necunoscută. Cuvînt
puțin folosit. Este îndoielnică der. din lat.
gamba (Philippide, II, 643), prin intermediul unui *
aggambāre (
DAR), cf. REW 1529; această explicație nu se potrivește cu sensul der.
agîmbeală, s.f. (
epilepsie) și
agîmbat adj. (nenorocit, amărît).
Ar putea fi
vorba de un lat. *
aggimbāre, de la *
gimbus, deformare de la
gibbus (ca și calabr.
agghimbare „a se îndoi, a se cocoșa,” cf. Rohlfs I, 75),
ipoteză care se potrivește mai
bine cu der. și mai
puțin cu vb.