amelițá (-țéz, -át),
vb. – (Înv.) A menționa, a
indica, a aminti. Este cuvînt care
apare numai la
vechii cronicari din
sec. XVII și XVIII, și care nu pare să fi
avut circulație pop. De aceea,
credem că este o reproduce
fidelă artificială a ngr. μελετῶ „a
studia, a
medita, a menționa”. Pare
puțin probabilă
ipoteza din
DAR, care
presupune o identitate
între amelița și
amenința și, pentru a explica semantismul
primului vb., se gîndește la o posibilă confuzie
între lat. *
amminaciare „a
amenința” și lat. *
amminiciare, de la
minari „a întrece, a depăși”.