árde (árd, árs),
vb. –
1. A fi
aprins. –
2. A
mistui, a
consuma prin
foc. –
3. A încălzi
soarele, a pîrjoli. –
4. A încălzi. –
5. A se
consuma grăsimile organice, a se
produce combustie internă. –
6. A avea
călduri sau febră, ca urmare a arderilor din organism. –
7. A fi
mistuit de
focul patimii. –
8. A
ustura, a
durea, a
produce suferință. –
9. A încălzi, a
dogorî. –
10. a înșela, a
trage pe
sfoară, a escroca. –
11. A avea
chef de ceva. –
12. A
face ceva de mîntuială, a da
rasol. –
13. (Arg.) A avea relații sexuale cu o
femeie. – Mr.
ardu, ardire, megl.
ard, istr.
ordu. Lat. *
ardĕre, în
loc de
ardēre (Pușcariu 114; Candrea-Dens., 78; REW 620;
DAR); cf. vegl.
ardar, it.
ardere, prov., v. fr.
ardre (cf. v. fr.
ardoir ‹
ardēre), cat., sp.,
port.
arder. Cf.
arșiță, arsură. Der.
ardească, s.f. (
dans tipic din Bucov.),
dans legat de
obiceiurile populare
ale focurilor de
Bobotează, și al
cărui nume vine de la
pericolul de a-și
arde hainele la care s-
ar expune cei care
îl joacă,
dacă nu
ar fi
atenți (
DAR nu
cunoaște originea
acestui cuvînt);
ardei, s.m., pe care Körting 826
îl deriva de la lat. *
ardivus (
respins de Densusianu,
Rom., XXXIII, 274) este probabil un pl.
vechi de la *
ardel, formație dim.;
ardeia, vb. (a condimenta cu ardei);
ardeietură, s.f. (
boia de ardei);
arzător, adj. (
fierbinte, puternic, intens, palpitant). Din.
rom. a
trecut în. mag.
árdelj „ardei” (Edelspacher 8).