DESTOÁRCE,
destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință).
A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60.