armăsár (armăsári)
, s.m. –
Cal mascul necastrat. Lat.
armessārius, de la [
equus]
admissārius, cu același sens (Schuchardt,
Vokal., I, 141; Pușcariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177;
DAR; Phillipide, II, 631); cf.
alb.
harmëšuar, sard.
ammesardzu (Wagner 108).
Forma armessārius, atestată, pare inexplicabilă la Candrea-Dens.,
dar apare explicată în
DAR. În
plus, pentru trecerea lui
ad- la
ar- înaiante de labială, cf. A. Ernoult,
Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de
asemenea posibil să fi intervenit în acest
caz analogia cu gr. χάρμα „
atelaj, tracțiune de
cai”. REW 177
presupune că din
alb. a intrat în
rom. o
formă harmașar (cu
ș), care pare a se datora unei greșeli (cf.
Graur,
BL, V, 86). – Din
rom. provine rut.
harmasar (Miklosich,
Wander., 16; Candrea,
Elemente, 404).