arțág (arțáguri),
s.n. –
1. (Înv.)
Harță,
ciocnire. –
2. Caracter urît;
proastă dispoziție. Mag.
harcag (Philippide,
Principii, 150;
DAR), cf.
harță. Este mai
puțin probabil etimonul mag.
harag „
turbare” (Cihac, II, 476). – Der.
arțăgaș, adj. (certăreț, scandalagiu);
arțăgos, adj.