aveá (-am, avút),
vb. –
1. A
poseda, a deține, a stăpâni (
uz absolut). –
2. A
dispune de ceva, a
căpăta, a
primi (compl.
direct este un
obiect posedat). –
3. A fi văr,
coleg etc. (compl.
direct este un
nume de
persoană, care
indică rudenie sau relații de serviciu). –
4. A conține, a însuma (compl.
direct este o unitate de
timp, de
suprafață sau de capacitate). –
5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl.
direct este determinat în calitatea sa fundamentală de
alt compl.
direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de
mod introdus prin prep.
de). –
6. A
poseda, a deține (compl.
direct este un abstract). –
7. A
suferi de ceva,
boală sau beteșug. –
8. (Refl.) A întreține relații trupești. –
9. A
poseda o
femeie. –
10. A obține, a dobîndi. –
11. A fi, a se
găsi cineva (cu
valoare impersonală, mai
ales în expr.
n-are cine, nu există
nimeni). –
12. A trebui să (cînd este urmat de un inf.
scurt, cu prep.
a, de un
part.
trecut, cu prep
de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează
între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). –
13. (Cu
valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl.
am, istr.
am(u). Lat.
hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958;
DAR); cf. vegl.
avar, it.
avere, prov.
aver, fr.
avoir, sp.
haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der.
avere, s.f. (
bunuri, bogăție, avuție), cf. fr.
avoir, sp.
haberes;
avut, adj. (
bogat,
avut);
avut, s.n. (bogăție,
bunuri);
avuție, s.f. (bogăție);
înavuți, vb. (a îmbogăți);
neavere, neavuție, s.f. (sărăcie). Din
rom. provine
săs.
avere „bogăție”.