baláur (baláuri),
s.m. –
1. Dragon,
monstru,
hidră. –
2. Țigan. – Var.
bălaur, (înv.)
bălaure. Mr.
bul’ar. Origine necunoscută. Pare evident că este
vorba de un cuvînt identic cu
alb.
boljë „
șarpe”,
buljar „
șarpe de
apă” (de unde provine cu siguranță mr.), și cu sb.
bla(v)or, blavur;
dar nu este
sigură filiația sa exactă. După Cihac, Meyer 41 și Berneker 58,
rom. provine din sb., și acesta din
alb., care
ar reprezenta lat.
bel(l)ua; totuși, sb. nu este suficient pentru a explica fonetismul
rom., în
timp ce, dimpotrivă, sb. pare mai
curînd a se explica
drept împrumut din
rom. (cf. Candrea,
Elementele, 407). Celelalte soluții nu
oferă mai
multă probalilitate: din gr. πελώριον, după Roesler 555; din
belua aura, după o
ipoteză curioasă a lui Philippide, II, 633; din
belluarius, după
Pascu,
Arch. Rom., VI, 224, și
Pascu, I, 84. Această ultimă
ipoteză poate părea plauzibilă;
dar rezultatul ei normal
ar fi *
bălar (cf.
alb.
buljar).
Pascu încearcă să elimine dificultatea, presupunînd o analogie cu
laur; însă nu se
înțelege necesitatea unei
asemenea analogii. Adăugăm că Lahovary 317
crede că este
vorba de un cuvînt anterior perioadei indo-
europene; și că Moldovan 422
îl derivă din arab.
billaur, bullar „
umflat”, care, după Dozy,
Suppl. I, 110, este cuvîntul gr. βηρύλλος.
Faptul că este
vorba de un cuvînt balcanic,
fără explicație în celelalte
limbi cunoscute, ne
face să
credem că
formele lui actuale trebuie să se
reducă la o
rădăcină tracică *
bell- sau
ber- „
fiară,
monstru”, care nu
știm dacă ar fi
coincis cu gr. πελώριον „
monstru”. Pentru acest ultim cuvînt, Boissacq 765
presupune un indoeurop. *
queror. Este posibil să rămînă o
urmă din cuvîntul tracic pe care l-
am semnalat în
numele eroului mitic
Bellerophon; în acest
nume,
legenda interpretează
prima parte, βελλέρος, ca
nume propriu al unui
frate al personajului, considerând că
numele său înseamnă „cel care
ucide monstrul” (nu „cel care
îl ucide pe Belleros”,
cum se interpretează curent). Terminația -
aur prezintă o evidentă similitudine cu
cea a gr. ϰενταύρος, care pînă în
prezent nu a
fost explicată satisfăcător, și în care este de
asemenea posibil să se întrevadă o influență tracică. Der.
balauroaică, s.f. (
hidră);
balaoană, s.f. (țigancă). Prin
rom. se explică
săs.
balaur „dragon” și sb.
balaura, termen de insultă.