baltág (baltage),
s.n. –
Topor cu
coadă lungă,
armă. – Var.
baltac, băltag, băltac. Tc.
baltak (Roesler 588; Șeineanu, II, 37; Lokotsch 207; Ronzevalle 46), cf. cuman.
balta (Kuun 124). Menționat din
sec. XVII. Din tc. provin și ngr. μπαλτᾶς, bg.
baltija. Der.
baltagiu, s.m. (soldat înarmat cu
baltag), din tc.
baltaci (
sec. XVIII), este înv.