bezmétic, (bezmétică),
adj. –
Zăpăcit,
năuc, aiurit. Var.
dezmetic. Der. din sl.
bezumŭ „nebunie” (
Iordan,
Arhiva, XXX, 221; REW 428), cu fonetism dezvoltat ca în sl.
bezŭ matokŭ „(
stup)
fără regină”, cf sb.
bezmatičiti „a rămîne
fără regină” (Weigand,
Jb, XIV, 112; Loewe 56;
DAR; Pușcariu,
Lr., 356). Asocierea
poate părea curioasă,
dar este ilustrată suficient de citatul lui Conachi (
dat de Scriban):
albinele bezmeticesc fără matcă. După Giuglea,
Dacor., II, 823,
besmetic ar proveni din lat.
amphisbeticus, ca în it.
bisbetico. – Var.
desmetic „
zăpăcit”
contrazice semantismul lui
desmetici „a se trezi din beție, a-și
veni în
fire”. Este posibil ca
desmetici să reprezinte un mai
vechi *
desmîntici ‹ lat.
*deexmenticare (cf. it.
dimenticare, REW 2550a), care a însemnat probabil același lucru ca
bezmetici „a
zăpăci, a
năuci”. Ulterior,
desmetici a
fost simțit ca opusul lui
bezmetici și interpretat ca „
des-
zăpăci”, după schema normală a
rom. (cf.
face-desface; îmbrăca-desbrăca; închide-deschide). Altă
ipoteză, care
îl explică pe
dezmetic prin contaminarea lui
bezmetic cu
desmetici, la Pușcariu,
Dacor., VIII, 111.