bîr
interj. –
1. Strigăt cu care
ciobanii își
adună și
conduc turmele. –
2. Indică o senzație de
frig intens. Creație expresivă; pentru diferitele sale sensuri, cf. Pușcariu,
Dacor., I, 84-6. Cu
prima accepție,
rr bilabial se folosește în mai
multe limbi, cf. sp.
arre; la al doilea, însăși vibrația imită tremuratul. Cf. și Philippide, II, 700.
Dat fiind caracterul evident expresiv, pare
curioasă încercarea lui Densusianu,
GS, I, 58, de a explica acest cuvînt prin iraniană (cf. Rosetti, II, 111). Der.
bîrîiac, s.m. (
miel);
bîrîi, vb. (a
striga oile; a vorbi
împiedicat, a mormăi; a trosni). Ultimul
uz (cf. Sadoveanu,
au bîrîit ca un tunet alte potîrnichi) pare o greșeală datorită confuziei cu
pîrîi. Var.
a bărăi, care
apare în unele dicționare,
ar putea fi o ortografie greșită.