biruí (biruiésc, biruít),
vb. –
1. A fi mai puternic ca cineva. –
2. A
învinge, a
supune. –
3. (Înv.) A
domina, a
guverna, a avea autoritate. – Var. (înv.)
birțui. Mag.
birni „a
poseda” (
DAR). – Der.
biruită, s.f. (înv.,
victorie);
biruitor, adj. (
stăpân, suveran, învingător);
biruință, s.f. (
victorie).