blánă (blắni),
s.f. –
1. Scîndură. –
2. Piele de
animal cu
păr cu tot. – Mr., megl.
blană (numai cu sensul 1). Sl. *
blana, cf. slov.,
ceh.
blana „pojghiță”, sb.
blanak „scîndură”, slov.
blanja „scîndură”,
pol.
błona „membrană”,
rus.
(o)bolonĭ „coajă”,
oboločka „cuvertură” (Berneker 69;
DAR); și
oblon.
Par fără obiect strădaniile lui
Pascu, I, 196, de a
apropia aceste cuvinte de un problematic dalm. *
plana, it.
piana, fr.
planche. Der.
blănar, s.m. (meseriaș care
face îmbrăcăminte din blană);
blănăreasă, s.f. (
dans tipic);
blănărie, s.f. (
obiecte de îmbrăcăminte din blană);
blănit, adj. (cu blană; căptușit cu blană);
îmblăni, vb. (a căptuși cu blană);
blănos, adj. (căptușit cu blană). Ngr. μπλάνα provine din sl. după Meyer,
Neugr. St., II, 44, și din
rom., după Murnu,
Lehnwörter, 35.