bleót (bleoátă),
adj. –
Tont,
tîmp. Creație expresivă, cf.
bleandă, bleau, bleg (
Iordan,
BF, II, 182). Este
puțin probabilă der. din germ.
blöd, sugerată de
DAR. – Der.
bl(e)otocări, vb. (a
clefăi, a
strivi, a zdrobi; a vorbi
fără șir) se folosește în Mold., și
corespunde lui
a blociori, în Trans. și lui
a bloșticăi, în Mold.;
blotocăreală, s.f. (vorbire de neînțeles);
blotor, s.m. (
prost).