boáită (boáite),
s.f. –
Animal,
lighioană;
termen injurios, al
cărui sens real a dispărut în
parte, și care se aplică în
mod curent
vitelor, și
preoților. Origine necunoscută; probabil este
legat de mag. (
secui)
bojti „
stat” (
DAR). Cihac, II, 483
îl consideră identic cu mag.
bujtó, cf.
buiac. Scriban
îl derivă de la
hoaită, pe care nu
îl cunoaștem, și acesta de la
hoit „stîrv”:
ipoteză seducătoare,
dar greu de susținut în ce
privește fonetismul.
Termenul a intrat în
limba literară,
dar pare a fi pop. numai în Mold. – Der.
boitar, s.m. (Trans.,
cioban, porcar), care a
pătruns în mag.
bojtár. După Diculescu,
Elementele, 446, acest ultim cuvînt provine din gr. *βοηυήρ, de la βοηυέω „a
ajuta”.