pioncăí,
pióncăi și
pioncăiésc, vb. IV (reg.)
1. (despre curci) a
pioncăni.
2. (despre oameni) a vorbi cu voce cu subțire, pițigăială.
3. a vorbi încet, slab, stins, a
pioci.
4. a slăbi, a se
topi (de boală sau bătrânețe); a deveni moale,
fără putere.
5. a merge, a se deplasa
greu.
6. a nu mai vedea
bine.
7. a (se) mocoși, a (se) mocăi.