boc
, interj. – Imită
zgomotul unei lovituri
continue sau al unei ciocănituri. Uneori se folosește în alternanță cu
cioc. Creație expresivă. Este de remarcat paralelismul der.
săi cu cei al lui
cioc. Der.
bocăi, vb. (a tuși);
bocan, s.n. (
ciocan);
bocăni, vb. (a
lovi, a
ciocăni; a îmbolnăvi);
bocănitoare, s.f. (
pasăre, ciocănitoare);
bocănitură, s.f. (lovitură;
zgomot);
bocoi, s.n. (pietricică), cf.
Iordan,
BF, VI, 164;
boacăn, adj. (imperfect, neplăcut; exagerat, gogonat), al
cărui sens primitiv a
fost probabil „
făcut în
mod grosolan, ca prin lovituri de
ciocan”, cf. cuvîntul următor;
bocăneț, adj. (diform,
prost făcut);
boancă, s.f. (trunchi,
butuc,
ciot;
plantă,
vetrice);
boanță, boață, s.f. (greșeală colosală,
stîngăcie, aiureală), pe care
DAR îl reduce la
boț,
poate prin atribuirea sensului de „
chiftea”, care nu ne este
cunoscut;
boroboa(n)ță, s.n. (trăznaie, prostie), care pare a fi formație glumeață,
deși nu de îndeajuns de
clară, pe
baza lui
tărăboanță. Simplă var. a lui
boancă pare a fi
bocnă, s.f. (trunchi), al
cărui semantism exact este neclar,
căci se folosește numai în expresii fixe, de
tipul înghețat bocnă (Vlahuță) sau
adormit bocnă. Întrucît exprimă noțiunea de ceva
tare și insensibil,
DAR a
crezut că
era vorba de
numele unui mineral; Candrea și Scriban
preferă să-l
lase fără explicație. Este firească, de altfel, reprezentarea noțiunii de „insensibil” prin imaginea unui trunchi, cf. fr.
dormir comme une souche, sp.
estar hecho un tronco, dormir como un tronco. Trebuie să adăugăm că Drăganu,
Dacor., VIII, 135, explică pe
boacănă „colosal” prin mag.
bakkana, bakkano „
gaură”, care pare a se folosi cu același sens figurat din
rom.; și că
bocnă, după Scriban, înseamnă „
lut ars” și derivă din
rus.
bok „
coastă”.