bojóc (bojóci),
s.m. – Plămîn. – Var.
borjoc, bo(r)jog, bojic, s.n. (Trans.,
buzunar). Origine obscură. Semantismul var. trans. este în legătura cu der.
bojogar, s.m. (
hoț, pungaș);
bojogăreală, s.f. (hoție,
furt, pungășie);
bojogări, vb. (a pungăși);
bojogărie, s.f. (pungășie), care
indică existența în
cadrul etimonului a sensului
dublu „plămîn” și „
pungă”. Aceasta pare să
ducă la gr. βύρσα „
pungă”, și să
indice un intermediar sl. sau ngr., pentru a explica evoluția lui
s la
z, cf.
rus.
birža „
pungă”. În acest
caz, var.
borjoc s-
ar apropia mai
mult de etimon,
iar intermediarul
ar putea fi
foarte bine mag.
borszak „pîntece”. Pentru semantism, cf.
foale. Totuși,
DAR consideră că „
bojoc” provine din
boșog și acesta de la
boașe „testicule”. În
cazul lui „bojogar”, care a însemnat întotdeauna „
hoț de
buzunare”,
DAR se bazează pe o explicație care are toate aparențele unei etimologii populare, și aplică acest
nume hoților de bojoci de prin măcelării; însă este
cert că
bojocii sînt cel mai
puțin furați din acestea. Este posibil să provină din același cuvînt der.
bojoțel sau
bojgățel, s.m. (elebor, Helleborus purpurascens);
bozățel, bozoțel, s.m. (varietate de elebor). Rebreanu folosește
blohotăi, s.f. (
organe interne în
general), și
bojotaie, s.f. (
tăiere a
porcului), care sînt neîndoios
cuvinte proprii regiunii sale (Trans. de Nord) și aflate în legătură cu etimonul mag. pe care l-
am menționat.