bórtă (bórte)
, s.f. –
Gaură, scobitură,
groapă. Germ.
Borte (Mîndrescu 30; Borcea 179; Gáldi,
Dict., 191). Rut.
bort(a),
drept etimon al
rom., derivă de la el pe care
DAR îl indică (Candrea,
Elemente, 404). Și pl.
borți este posibil. – Der.
borti, (var.
borteli, bortili), vb. (a
găuri);
bortos, adj. (săpat, golit). Cf.
burtucă.