bótă (bóte),
s.f. –
1. Butoi,
ciubăr. –
2. Vas de
lemn,
doniță. – Var.
boată. Cuvînt romanic (it.
botte, cf. sp.
bota), intrat pe filieră orientală (ngr. μπότης,
alb.
bote „
urcior”, bg.
bota „
vas de
lemn”). După Miklosich,
Lexicon, 49, din sl.
bŭtarŭ „
vatră”, „
doagă”; pare însă cuvînt
târziu în sl. Din per.
buta „
vatră”, după Popescu-Ciocănel 16. – Der.
botar, s.m. (dogar);
botcă, s.f. (celulă de fagure în care se dezvoltă
matca; scobitură în trunchiul unui
copac).