bótă (bóte),
s.f. –
Băț,
toiag,
par. – Var.
boată. Mag.
bot (
DAR), din sl.
bŭtŭ; prin urmare este dubletul lui
bîtă. Se folosește în Mold. și Trans. – Der.
botaș, s.m. (hăitaș);
botcă, s.f. (
bobîrnac), pe care
DAR îl derivă de la
botă „butoi”;
botei (var.
botău), s.n. (
turmă),
pus în legătură de Diculescu,
Elementele, 444, cu gr. βότον, și cu
botă de Drăganu,
Dacor., VI, 263;
botie, s.f. (inflorescență).