briceág (bricége),
s.n. – Cuțitaș,
brișcă. Var.
briceac, briceagă. Mag.
bicsak, tc.
biçak (
DAR; Popescu-Ciocănel 16), care se consideră în
general a fi rezultatele sl.
bričĭ,
dar care sînt, cu mai
mare probabilitate,
cuvinte orientale, cf. cuman.
bičak (Kuun 97), țig.
biča „
secure” (Wlislocki 74); cf. și bg.
bričak,
pol.
biczak. R. se explică prin influența lui
brici. Der. sînt
proprii Trans. de Nord:
bricegeană, s.f. (
dans tipic);
bricică, s.f. (
briceag);
brișcuță, s.f. (
cuțit);
brișcăli, vb. (a
bate).