buceá (bucéle),
s.f. –
1. Căptușeală metalică în interiorul unui
butuc de
roată. –
2. Cerc, manșon,
inel în
general. Var.
buccea, boccea, bucșe(a), bocșa, bocie. Lat.
bŭccella „guriță” (Candrea-Dens., 190;
DAR); cf. it.
buccella, prov.
bucella „îmbucătură
mică”. Rezultatul normal,
bucea, pare a fi
suferit influența
pol.
buks(a) „
butucul roții” (›
rom.
bucșe), cf. Cihac, II, 31, și
poate a lui
boccea. În orice
caz, etimonul nu este
perfect clar (cf.
Graur,
BL, V, 90).