buiéstru (buiástră),
adj. –
1. (
Cal) care
merge făcînd
pașii cu
picioarele de aceeași
parte. –
2. (S.n.)
Mers al
calului în acest
fel. –
3. (Adj.) Impetuos, excesiv. – Var.
boiastră, adj. f. (
vacă in
călduri). Origine incertă. După Giuglea,
Dacor., I, 372,
acceptat de Rosetti, II, 164, este
vorba de lat.
*boiester, de la
boia „
piedică, legătură”, datorită
nevoii de a
lega picioarele calului când se
începe să i se
arate pasul buiestru. Această
ipoteză este dificilă din
punct de
vedere fonetic.
Par mai
puțin probabile sugestiile lui Tiktin (urmat de L. Spitzer,
Dacor., IV, 664 și REW 1245), care
pleacă de la *
bovestris, și
ale lui Candrea,
GS, VII, 287, care se bazează pe lat.
ambo extra. Pe de altă
parte, Pușcariu a susținut cu tenacitate (
DAR;
Conv. Lit., XLVI, 167;
Dacor., II, 683), der. de la un lat. *
ambulester, de la
ambŭlāre, care
satisface semantic,
dar care trezește îndoieli cu
privire la fonetism. Toate
aceste încercări de explicare
pleacă de la presupunerea că este
vorba de un cuvînt lat., și această supoziție se întemeiază pe
prezența finalului
-estru, care este posibil să reprezinte suf. lat.
-ester. Totuși Cihac, II, 32 se gîndea la o posibilă der. de la sl.
buj „încrezut”,
bujakŭ „nebun” (›
rom.
buiac), cf.
pol.
zbujać się „a se împăuna”. Sensul 3 („excesiv”)
coincide cu această indicație. Este
cert că
DAR se îndoiește de autenticitatea
acestui sens, care
îl consideră o greșeală personală a lui
Goga;
dar cuvîntul
apare repetat la Rebreanu, cu același sens, și pe de altă
parte,
coincide cu var.
boiastră „(
vacă) în
călduri”. Acest ultim cuvînt se
leagă în
DAR de *
bovestris: der. nesigură,
dacă ne gîndim că în
mod normal
ar trebui să se
aștepte o formație bazată pe
taurus. Este
cert, prin urmare, că
buiestru nu
poate fi separat de
buiac, fie că este
vorba de o contaminare, fie de o der.
directă, cu finala modificată de influența lui
pedestru.