buríc (-ce),
s.n. –
1. Ombilic. –
2. Vîrful
degetului. –
3. Centru. – Mr., megl., istr.
buric. Lat.
umbĭlῑcus (Pușcariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200;
DAR), prin intermediul unei
forme asimilate *
umbŭlῑcus, în care
prima parte s-a
simțit probabil ca art. indef., cf. it.
belico, (um)bilico; cf. și prov.
ombelic, embelic, fr.
nombril, sp.
ombligo,
port.
umbigo. Sandfeld 36
leagă în
mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca și
cum nu
ar fi o extindere normală și
generală a sensului primitiv al cuvîntului. Der.
buricat, adj. (proeminent);
burica, vb. (a
bomba, a
curba);
buricătură, s.f. (proeminență).