călăúză (-ze),
s.f. –
Ghid. – Var.
călăuz, s.m. Mr., megl.
călăuz. Tc.
kila(v)uz (Șeineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr.,
alb.
kaljaus(ë), , bg., sb.,
pol.
kalauz, mag.
kaláusz. Este unul din puținele
cuvinte care aparțin f. prin
formă și m. prin sens,
cum sînt:
calfă, catană, sentinelă. – Der.
călăuzi, vb. (a
conduce, a îndruma);
călăuzitor, adj. (care călăuzește).