călcá (cálc, călcát),
vb. –
1. A pune
piciorul pe
jos, a
păși. –
2. A zdrobi, a
strivi cu
picioarele. –
3. A nu respecta, a nesocoti. –
4. A ataca, a viola domiciliul. –
5. A vizita pe neașteptate, a
lua prin surprindere. –
6. A
netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu
fierul de
călcat. –
7. La
păsări, a fecunda bărbătușul femela. –
8. La
animale de tracțiune, a-și
lovi picioarele, a și
le răni, datorită
faptului că au
fost legate
prea strîns. –
9. A rostui, a
abate dinții de
ferăstrău. –
10. A
supune un
bolnav unui anume masaj
propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie
călcat de un
urs domesticit. – Mr., megl.
calcu. Lat.
calcāre (Pușcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217;
DAR;
Iordan,
BF, VI, 150); cf. it.
calcare, prov., sp.,
port.
calcar, v. fr.
chaucier, fr.
cocher „a
călca (
păsările)”. Sensurile sînt în
general cele din sp.
pisar; în
plus, sensul 2
coincide perfect cu cel al vb.
rom.
a pisa. Pentru 7, cf. fr.
cocher, sp.
pisar. Cihac, I, 35, afirma că
a călca și
a încurca „a încîlci” sînt în
mod fundamental identice,
pornind pentru aceasta de la o interpretare
destul de forțată a etimonului care
le presupune, lat.
inculcare. Der.
călcat, s.n. (călcătură,
urmă);
călcător, s.n. (
presă,
teasc; pedală, de ex.
cea a
mesei dulgherului sau a războiului de
țesut;
pilă pentru a rostui
dinții ferăstrăului);
călcătoreasă, s.f. (
femeie care are
meseria de a
călca rufe);
călcătorie, s.f. (atelier de
călcat rufele);
călcătură, s.f. (
pas,
mers;
urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care
poate fi un der. intern (cf.
căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Pușcariu 255 și Candrea-Dens., 220 propun totuși, o der. de la lat.
calcatura, care este de
asemenea posibilă;
încălca, vb. (a viola, a nu respecta);
încălcător, adj. (infractor; invadator).