călúgăr (călúgări),
s.m. –
1. Monah. –
2. Încălzitor pentru
pat. – Mr., megl.
călugăr. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl.
kalugerŭ; cf. bg., sb.
kaluger (
Iordan,
BF, VI, 150). Der.
călugăraș, s.m. (dim. al lui
călugăr; pastilă aromată);
călugăresc, adj. (monahal);
călugărește, adv. (în
felul călugărilor);
călugăret, s.n. (mulțime de
călugări);
călugări, vb. (a
face pe cineva
călugăr, a-l
închide într-o
mănăstire, în
general împotriva voinței lui; refl., a se
face călugăr);
călugărie, s.f. (viață de
călugăr);
călugărime, s.f. (mulțime de
călugări);
călugărire, s.f. (acțiunea de a se
face călugăr);
călugărit, s.n. (starea de a fi
călugăr; călugărie);
călugăriță, s.f. (
femeie care
trăiește într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriță, Coccinella septempunctata), cf. sb.
kalugerica „
specie de
ciupercă”, bg.
kalugerica „călugăriță,
nagîț”, ngr. ϰαλογρίτζα „silvie”.