căpcăún (căpcăúni),
s.m. –
1. Monstru pe care fantezia populară și-l imaginează cu
cap de cîine, uneori cu
patru ochi, cu
ochii în
ceafă, sau cu
patru picioare,
dar a
cărui caracteristică principală este antropofagia. –
2. Poreclă pentru
turci și
tătari, păgîn. –
3. Canibal,
om crud. – Var.
cătcăun, capcîn(e), hapcîn. – Mr.
capdicine.
Traducere din ngr. ϰυνοϰέφαλος „
cap de cîine”, cuvînt intrat în
limbă prin literatura populară (Cartojan,
Alexandria în literatura romînă, Bucarest, 1910, p. 95; Tagliavini,
Arch. Rom., XVI, 357). Este
vorba de
legenda medievală care situa
oamenii cu
cap de cîine în regiunile de nord
ale Rusiei (cf. de ex.
Historia de Adam de Brema (1066) sau mapamondul lui Juan de la Cosa). Finalul -
un indică un tratament expresiv, cf.
gărgăun. După Cihac, II, 39; din
pol.
kapkan,
kapkon „zdrențuros”, după Scriban, din lat. med.
capcanus, v. tc.
kapgan „căpetenie a avarilor”; după
Pascu,
Suf., 53, de la
cap, cîine și
un.