ceaún (ceaune),
– s.n.
1. Căldare de
fier,
oală mare. –
2. Nivel, instrument de zidar. Tăt.
čahun „
ceaun” (Gaster,
ZRPh., V, 169; Șeineanu, II, 125; Weigand,
Jb., XVI, 222;
DAR); cf. tc.
çuyen „fontă,
tuci”, rut.
ča(v)un „
ceaun”. – Der.
ce(a)unar, s.m. (
cioban care se îngrijește de fiertul
laptelui). – Din.
rom. provine mag.
szaun, la
ungurii din Mold. (Treml,
Magyar Nyelvőr, XXVII, 173).