celuí (-uésc, celuít),
vb. – (Trans. și Mold.) A înșela, a
momi. – Var.
încelui. Mag.
csalni (Cihac, II, 488; Berneker 135); cf. sb.
čalovati, rut.
čaljovaty. – Der.
(în)celuitor, adj. (înșelător);
(în)celuială, s.f. (înșelăciune, fraudă);
celuitură, s.f. (înșelăciune);
cel(u)șag, celșug, s.n. (înșelăciune). Aceleiași
rădăcini îi aparțin
ciolă, s.f. (Trans. de Nord, înșelăciune,
capcană), din mag.
csal;
ciolar, adj. (
șarlatan, trișor);
cealău, s.m. (Trans.,
șarlatan, trișor), din mag.
csaló.