cherchelí (-lésc, -ít),
vb. – A fi
amețit, a se îmbăta
ușor. – Var.
chirchi(u)li, cherchezi, chiurlui. Creație expresivă (cf.
Graur,
BL, IV, 91 și 97). S-au propus mai
multe etimoane neconvingătoare: din mag.
kérkedni „a
presupune”, după Scriban,
Arhiva, 1912; de la
cherc și
pili, după
DAR; din mag.
korhely „neisprăvit,
coate-
goale”, după Drăganu,
Dacor, VI, 269. Ultima var. nu este
clară; după
cum nu este nici intenția
primară a creației expresive. Este posibil să fie cuvînt din aceeași
familie cu
chercheriță, s.f. (
păduche de
oi, Melophagus ovinus;
tăun, Hippobosca equina), cu var.
chercheriță, chi(r)chi(ri)ță (după Conev 52 și Scriban, acest cuvînt derivă din bg.
kekerica „
broască,” ce pare tot un cuvînt expresiv).
Dacă nu
greșim în privința
acestei ipoteze, imaginea de
bază trebuie să fie
cea a unui
mers șovăielnic sau
poticnit, ca cel al bețivului și
cum pare a fi cel al unui crustaceu. După Giuglea,
Contributions, 10,
chercheriță provine din gr. ϰίϰι „ricin”, cu suf. -
iță.