chiómb (chioámbă),
adj. –
1. Miop, care nu
vede bine. –
2. Nesocotit,
prost. Origine necunoscută.
DAR îl pune în legătură cu mag. dialectal
tömpe „
prost”,
dar cuvîntul
rom. este
prea răspîndit pentru ca să i se
poată atribui această origine (nu este
sigură observația din
DAR că se folosește numai în Mold., Bucov. și Trans. de Nord. Scriban propune
rus.
temnyĭ „obscur” (pronunțat
tjomnyĭ). – Der.
chiombăni (var.
chiompăni), vb. (a
lucra la
lumină slabă, a-și
strica ochii; a
desluși cu greutate);
chimbăneală, s.f. (lucru
făcut în condiții
proaste de luminozitate);
chiombie s.f. (miopie). – Cf.
chiondorîș.