chiór (chioáră),
adj. –
1. Care
vede numai cu un
ochi. –
2. Sașiu. –
3. Miop. –
4. Opac, care dă o
lumină slabă. –
5. (Arg.)
As,
carte de
joc cu
numărul unu. –
6. (Arg.)
Sărac, nevoiaș. – Mr., megl.
chior. Tc.
kör „
orb” (Roesler 596; Miklosich,
Türk. Elem., II, 111; Berneker 680; Șeineanu, II, 114; Meyer 140; Lokotsch 1207); cf.
alb.
kjor, sb.
cór, și de
asemenea alb.
göre „nenorocit”. Nu circulă în Trans. (cf. ALR, I, 57). Pentru expresia
apă chioară, cf.
chiar. Dubletul
ceur (
sașiu), care circulă în
Banat și pe care Crețu 312
îl deriva din lat.
caeculus, reprezintă sb.
cór. Der.
chioară, s.f. (
para), în
loc de
para chioară (s-a
spus despre monedele găurite, care încetau să mai
aibă valoare de circulație);
chiorî, vb. (a
scoate un
ochi; a
orbi, a-și
pierde vederea; a se
uita sașiu; a
indica);
chiorie, s.f. (
defectul de a fi
sașiu; miopie);
chiorilă, s.m. (
poreclă pentru miopi);
chiorîș, adv. (cu un
singur ochi, închizînd un
ochi; pieziș; orbește,
fără să se
uite).