cîntár (cântáre),
s.n. –
1. Instrument care servește la stabilirea greutății,
balanță. –
2. Fir cu
plumb. –
3. Cumpănă a fîntînii. –
4. Orcic,
cruce a căruței. –
5. Cîrlig în care se fixează cîrma unui plute. –
6. Cric de
ridicat greutăți. –
7. Constelația
Balanței. – Mr.
cîndare, megl.
căntar. Tc.
kantar, din arab.
qintar (‹ lat.
centenarius), în
parte prin intermediul ngr. ϰαντάρι (Șeineanu, II, 85; Lokotsch 1178; Meyer 173; Ronzevalle 136); cf.
alb.
kandar, bg., sb.
kantar. Pentru
a ›
î, prin intermediul lui *
căntări, *
căntăresc, cf.
Graur,
BL, IV, 74. – Der.
cîntăreală, s.f. (acțiunea de a cîntări);
cantaragiu, s.m. (slujbaș la
biroul de
control al greutăților), din tc.
kantarci;
cîntări, vb. (a determina greutatea unui
corp; a examina, a cumpăni; a valora).