ciob (cióburi),
s..n. – Fragment, hîrb,
bucată dintr-un
vas de
lut,
sticlă sau
porțelan. Tc.
çob (Roesler 608; Șeineanu, II, 128).
DAR respinge această der., bazîndu-se pe extinderea geografică a cuvîntului și pe
absența sa din
dialecte. Cuvîntul
apare și în per.;
ar putea proveni din cuman. ceea ce
ar explica mai
bine extinderea
ariei sale. După Cihac, II, 135, din
pol.
csop. Der.
cioabă, s.f. (
pipă de
lut;
vas inutil);
ciobăi (var.
ciobi), vb. (a
sparge, a
face bucăți).